Bayer Leverkusen - Barcelona


Am mai zis eu că nemţii sunt o naţie de civilizaţi, dar sunt la fel de convins că numai amenzile usturătoare i-au făcut să fie aşa, nu că nu le-ar place să râgăie şi să se băşească la masă, sau că lor nu le place să se scormonească în nas şi să arunce chiştoace pe jos.


 Ora 20.45, ora Germaniei, în autobuzul în care ne purta şoferul Hanz, era o mare veselie, pe de-o parte pentru că la plecarea de la Hotel Barcelo, Iurgen chelul care a umplut paharele din 2 în 2 minute la masă, ne-a pus trei plase de bere să avem la noi până ajungem la stadion, iar pe de altă parte pentru că Adrian Guşoi, colegul de la Bucureşti o dăduse în bancuri porcoase de se cutremura autobuzul de râs.

Am întârziat vreo 10 minute la stadion, ploua mărunt şi o ţigancă româncă făcea comerţ cu fulare cu diverse echipe, în buza intrării. Am găsit sectorul după ce am dat o tură stadionului şi am urcat, la intrare o lumina orbitoare şi un gazon de plângeai, deşi plouase toată ziua. Toată lumea aşezată se uita calmă la meci, am urcat şi ne-am găsit rândul, voi vă puteţi închipui că locurile erau libere????; wtf cum vine asta...niciun muc de ţigară pe jos, nicio coajă de sămânţă neagră pe scaune...


Nici un meltenar care să muiască una din cele două echipe?, nici un meltean care sa urle ca un descreierat la arbitri, Doamne unde am nimerit...se bucurau la golurile de la Bayer, se bucurau la golurile de la Barca, oameni nebuni cu căpuţu', ne-am zis noi.


În pauză au ieşit 3 sferturi de pe stadion, au fumat şi baut bere toate cele 10 minute, liniştiţi, calmi, fără îmbulzeală , iar la fluierul de reluare al meciului erau la locurile lor cu toţii. A pierdut Bayer cu 3-1 dar asta nu a fost motiv de scandal, au ieşit în aceeaşi linişte  cântând şi scandând numele  echipei favorite. E clar, fără doar şi poate, a înebunit lupul.

4 reactii:

Vio spunea...

Man, sigur nu ai văzut un film? După ce m-am obişnuit cu neamprostia românească mi se pare că relatezi un film... Şi zici că nici măcar o coajă de sămânţă? Ahhh!

Vaca a spus spunea...

Lipseau cu desăvârşire, am şi martori;)))

MEDITATOR spunea...

Nici pe National Arena nu vezi seminte sau mucuri de tigara, dar exista imbulzeala, din cauza celor de la paza.

Vaca a spus spunea...

Eu sunt de acord cu tine dar din ce stiu eu, la noi te cam controlează la intrare sa nu ai una alta, la ei nu era nici naiba la intrarea pe stadion

Trimiteţi un comentariu