Fanteziile sexuale...

La fiecare întâlnire m-au terorizat cu mersul la cinematograf. "Da' noi când vedem un film?", ioi, nu am mai putut..., în plus mi se părea de-a dreptul nasol să merg la film. Cum să dau 30-40 de lei să văd un film???Cum?
Între un gulash şi un tiramisu s-a stabilit subit că mergem la teatru, n-am fost de acord, dar nici nu m-am tras pe coadă, adică la teatru n-am mai fost de când eram într-a 4-a şi dacă mâţul meu Ionutz se uită la televizor, poate şi o vacă să meargă la teatru...

Am fost pus în faţa faptului împlinit şi sunat. "Suntem la casa de bilete, unde luăm bilete, în primul sau ultimul rând?" Dacă e ca la şcoală, e mai bine sa fie în ultimul, să putem dormi în caz de ceva..., m-am gândit eu.
Am ajuns şi am dat o tura cu duba să o parcam în faţă la Sică Alexandrecu, dar ghinion, teatrofilii erau deja prezenţi şi ocupaseră tot.

Am intrat, oamenii stăteau la rând să îşi lase gecile de piele cu miros îmbietor de naftalină la garderobă. Am sărit peste asta şi am mers în sală. O muzică în surdină şi o grămadă de lume. La teatru? De unde atâta lume măi nene, sau o fi din cauza titlului piesei...

"Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înebunit." Da, ăsta e titlul. Un decor simplist şi 5 actori aveau să ţină sala trează mai bine de o oră. Şi a început...
Un om e afaceri nu şi-o mai putea ridica, iar pentru asta biata femeie trebuia să îl seducă pe instalator pentru a-i readuce soţului prin acest joc, puterea în instalaţie. Instalatorul se dă cu greu pe brazdă, mai ales când vede ca soţul era acasă, închis în şifonier şi cu o fusta pe el. Să nu uit, instalatorul era o copie unu la unu cu Tudorel, ăsta de la talentoşii României.
Pentru că "Tudorel" nu reuşeşte nimic, apare în schemă un hoţ, care intrase în casă ceva mai devreme şi care era ascuns în celălat şifonier(mare fobie asta cu sifonierele, să fie cât mai multe să aruncam în ele de toate). Apare sora femeii, încearcă în grup o treabă, nu le iese nimic şi se încheie piesa.

Ce final trist, fără să vedem şi noi o acţiune, nimic...Aplauze frenetice pe tot parcursul piesei, geme una în sală, izbucnesc toţi în râs, apoi o aplaudă la scenă deschisă pentru icnetul iscat.
Mă gândeam, cum ar fi fost ca din marea aia de oameni să se ridice cineva în liniştea mormântală care era pe parcursul piesei să spună: " Doamnă, nu vă supăraţi, dacă ăştia nu reuşesc nimic cu dumneavoastră, v-aş putea lăsa o carte de vizită?"
O experienţă plăcută, dacă devenim serioşi pentru o clipă, 9 lei biletul pentru 100 de minute de piesă în care 5 oameni au pus ce aveau mai bun. 9 lei pentru bună dispoziţie şi un dram de cultură, 9 lei pentru linişte şi ieşirea din rutina şi stresul zilnic.

Invitaţi-mă la teatru, mai vreau!!!



La ce sunt buni prietenii?


Am fost în Brasov de două ori, pentru a cumpăra câte ceva, iar după ce m-am întors, la 10 minute a sunat telefonul. Salut colegu', zice vocea de la celalalt "fir", salut, răspund şi aştept continuarea discuţiei.
El - Şti, am o problemă cu maşina, bate foarte tare pe partea dreaptă şi nu stiu ce sa fac...
Eu - Te urci în ea, o duci la noi la service şi eu trec mâine, iau cheia şi îi fac constatarea.
El - Păi da, dar eu, cu ce mă întorc de acolo?(menţionez că nu erau nici măcar 4km de la locuinţa lui până la service şi până la urmă nu sunt antrenorul care sugerează ca alergarea face bine). Şi cu ce merg mâine la muncă?
Eu - Iei un taxi şi te întorci acasă, iar la muncă mergi cu maşina nevestei tale.
El - Dar maşina ei are bateria moartă şi nu cunosc pe nimeni...

Urc în dubă şi merg a treia oară în Braşov, în unica mea zi liberă a săptamâii, că prietenii sunt prieteni...
O ploaie mocanească se abătuse peste oraş(Rebreanu style). Îl îndemn să îşi aşeze maşina invers pentru a putea da curent celeilate maşini. Nu a vrut să o mute ...dacă păţeste maşina lui ceva!!!
Mă văd nevoit să întorc duba si să încerc să ii pornesc staţionara. Pentru că bateria "betonierei" se afla sub scaunul soferului, prietenul s-a vazut nevoit sa intoarcă masina lui. A coborat cu umbrela in mana in timp ce eu sub cerul liber, pe ploaia marunta incercam sa pornesc. 
Am mers la service, am lasat masina si pe drumul de intoarcere dupa mai multe vorbe aprinse a urmat chestia care mie unul mi-a pus capac.

Eu: eşti al dracului de prăpăstios când vine vorba de maşina asta a ta, are o suta de ani, vinde-o, dă-o dracu' şi cumpără-ţi o maşină.(banii sunt ultima problemă)
El - Eu depind de maşină, nu aveam cu ce să îmi aduc copilul şi în plus la ce sunt buni prietenii, daca nu atunci când ai probleme, să apelezi la ei?
Eu - Ai dreptate şi tu, de o viaţă de când te cunosc, nu ai numărul meu decât atunci când ai nevoie...de 12 ani sunt singurul care suna, la un moment dat am fost chiar apostrofat de prietena mea, lasa-i ma, poate nu vor sa iasa...
El - Cum, anul ăsta te-am sunat de două ori!!!(prima dată când l-am sunat eu de ziua numelui şi a doua oară când l-am sunat, n-a răspuns şi a sunat înapoi)

A vrut să îmi dea 20 de lei pentru motorina consumată, un prieten zice mulţumesc în cel mai rău caz, nu mai continuă cu inepţia supremă: - uite aici(întinzând banii), ştiu că e greu!
Dacă ti-ar fi pasat că e greu sunai sa intrebi ce e de facut, aflai de unde iti poti cumpăra  un set de cabluri de curent de 30 de lei şi intrebai unde-i plusul şi minusul si cum se face. Dar deh functia nu o permite, "eu nu sunt in domeniu...dar am un prost pe care sa il sun sa rezolve cazul ca mi-e prieten."

Mulţumesc dar de astfel de prieteni mă lipsesc.

Smardoiala pe zăpadă


Ninge ca în poveştile lui "cui vreţi voi", dar asta nu ne scuteşte de a merge la muncă în fiecare zi pe acelaşi drum pe care este evident ca îl parcurgi cam cu aceiaşi melteni.


Pe timp frumos nu îi interesează că e benzina 5.8 lei şi o ard pe smardoială cu viteze si depăşiri de îţi taie respiraţia, dar de cum dă zăpada pe ogor s-a terminat cu vrăjeala. Noroc că a zis gospodina mea că vrea să ajungă mai devreme la muncă de am pornit pe la 8 şi ceva...
Trec peste faptul că plugurile se folosesc la agricultură nu la dat zăpada şi mai trec şi peste faptul că din banii noştri se scobesc "plugarii" în nas cât e iarna de lungă fie că ninge sau nu, dar băi nene când a nins puţin şi nu se mişcă drumarii s-a paralizat şmecheria.

Toate "sculele" de maşini o ard natural cu 40-45km/h şi se uită ca în fântâna la cei 5cm de zăpadă depuşi pe locurile unde altă le-o dădeau în bip. Şi ştiţi care e paradoxul? de îndată ce drumul se face cu 2 benzi pe sens , toţi îşi amintesc cât de piloţi sunt şi atunci o iau de la capat cu viteza, iar eu rămân şocat că pe prima bandă nu merge nimeni deşi cu 3 minute mai devreme toţi mergeau cu 40 şi nu se arătau curajoşi care să îşi arate pneurile la lucru.
Este evident că pe o aşa vreme apar în duşmănie şi masinile de Şcoală care nu numai că nu merg pe prima bandă ci sfidează şi trecerile de pietoni mai ales că în maşinile cu pricina sunt 2 perechi de pedale.
Nu mai zic de călcat frâna la blană, nu mai vorbim de dat zăpada de pe parbriz măcar, trăim într-o lume care încet, încet se duce dracu'...Sau am doar eu problemele astea??? 

Aseară la Real


Într-adevăr îşi merită zicala "fără egal"... Aseară după o zi de muncă şi o şedinţă de mai bine de 2 ore ne-am abătut din drum pe la magazinul cu pricina.

Coş regulamentar, produse puse în coş, apoi alergatura spre case. Aici nu, aici nu, aici da, o familie de melteni în faţa noastră, ea coconoasă mare, fetiţele fercheşe şi el, el, zimbrul familiei în trening şi cizme de piele maro deschis. 
Nu există zi în care merg acolo, să mearga totul ca la carte. Se blocheaza POS-ul, nu merge scanerul, nu are pungi...
Ajunge familia în faţa casierului şi ăsta începe să scaneze după ce rotea fiecare produs în căutarea codului de bare. Elimină toate produsele şi ramâne o punguliţă cu ceva mâncare de pisici sau câini, dar ceva înseamnă o mână, gen 50-100 grame(se putea renunţa la ele oricând, nici o pisică nu ar fi supravieţuit la pumnul de mâncare). Pentru coconoasa care mototolise bine eticheta cu preţul şi cântăreala nu a fost nicio problemă să ridice nonşalant punguţa şi să pornească agale spre raionul "papa de animale" în timp ce noi am ramas cu gurile cascate la coada practic inexistentă.
După mai bine de 5 minute de stat ca vaca, îmi iau ugerul în dinţi şi îl întreb pe domnul în "treling". Nu puteti achita şi cd vine doamna o lăsam în faţă, să nu mai stam că suntem şi noi de la muncă...
Vine imediat, răspunde el uitându-se în gol. Şi în plus nu deranjăm pe nimeni, spune cu un soi de mirare.
Mă uit la el, se uită la mine şi sunt la un pas sa izbucnesc într-o criză.
Cui să îi spun că e vb de bun simţ, că nu e ok, că nu e nimeni obligat să stea după coconoasa de nevastă-sa şi alte chestii etice. Bleach, pişat spaţial ce eşti(asta n-am scris-o eu;))))).

Aş schimba şi n-aş

Mă roade în anus de o vreme sa mă dau dus de la Romtelecom cu internetul şi să migrez spre alţi operatori. Zis şi făcut, încep căutarea şi mă opresc la Orange. Orange ăsta vâlva mare şi semnal subţi, plus oferte şi preţuri de te ia cu forfotă la burtă.
L-am şters de pe listă şi i-am studiat pe restul operatorilor de telefonie mobilă că deh o mai ard prin ţară şi aş căra şi un modem după mine, zic. 0, toţi facuti din acelaşi aluat.
Ei bine am ajuns la RDS şi văr-su RCS şi m-am proptit în faţa reprezentanţei de la noi din comună. Bruschez uşa şi şoc, la 8.50 închis. Ridic ochii trişti şi goi şi citesc programul care era de la 9 la 18.
Îmi arunc poza în maşină şi aştept. La 9.00, jap bruschează o gospodină uşa şi e dojenită de muta care deja era înăuntru. Bate în retragere şi mă arunc eu din maşină. Intru şi mă postez la ghişeu.
Mhhhhh, muta după tipar de angajată la Stat, şi-a asezat "jaca" în cuier. A ieşit de după paravan şi a rotit de butoane până s-a facut lumină în dugheană şi şi-a aşezat măruţul târât de acasă mai aproape de ea.
Între timp a intrat şi gospodina repezită şi a achitat cele 60 de canale sau câte D-zo' or fi bombănind ceva de frigul de afară.
Muta - Ăăăăă da, zice cu privirea lamâioasă şi fălcile buhăite de la caltaboşii mâncaţi de sărbători.
Eu - Aş vrea să fac un contract de furnizare a serviciilor de internet, bla, bla, bla.
Ea - Ăăăăă, 15 lei pe lună.
Eu - Şi ce viteză să aibă?
Ea - Merge...
Eu - Cam la ce viteză de download?...
Ridică din umeri de parcă aş fi întrebat care va fi cursul leu euro pe 12 Februarie a.c.
Eu - Care e perioada contractuală obligatorie?
Ea - Un an juma'.
Eu - Doamne feri' şi nu îmi poţi spune cum va merge internetul pentru perioada asta contractuală.
Ea - Unii zic că merge...

O uşă trântită s-a auzit în urma mea şi multe cuvinte greu de reprodus aici.
Cocluzie. La care dracu' să mă mut să am şi eu internet care sa meargă.

Aviz celor care citeau prostiile mele, m-am întors!


Hainele şi frica de Dumnezeu

Haine fercheşe, miros îmbietor de naftalină, asta face omul când vrea să îi arate lui D-zeu că merge la Biserică de dragul Lui, sau poate vrea să arate celorlalţi că e îmbrăcat la 4 ace şi că are cu ce. Niciodată nu am înţeles asta...mergi la Biserică pentru că îţi e frică de Dumnezeu, mergi acolo sperând că deşi ai fost un bou întreaga săptămână cineva îşi va face vreme să te asculte şi să îţi ierte greşelile.

Totul e o frică, fiecare merge în locurile închinate Lui, pentru a face un schimb în avantajul său, te rog Doamne să mă ierţi, te rog Doamne să îmi dai, te rog să mă ajuţi, te rog să ai grijă, ce ofer la schimb, păi rugăminţile astea par de ajuns... oare de ce nu ne putem ajuta singuri, de ce nu mergem la Biserică pentru că aşa simţim...să mergem fără să cerşim nimic, să mergem împăcaţi cu sine, fără ca vârsta să ne oblige să o facem, toată viaţa am ars-o aiurea şi la bătrâneţe îmi pun geaca de piele şi mă duc să mă căiesc.

Şi-a închipuit vreodată cineva,  că doar purtând o altfel de cămaşă, alt pantalon şi cine ştie ce geantă, Dumnezeu îl va privi altfel?, şi-a închipuit cineva că mergând Duminică de Duminică la biserică, Dumnezeu are obligaţia morală să asculte şi să facă aşa cum vrea cineva, mi se par nişte greşeli flagrante...

Am avut un trainer, Bogdan Comanescu, pe numele său, mare om...domeniul nu e acelasi...dar ne-a întrebat odată: -aveţi acasă un costum cu care mergeţi la nunţi?, Da!!!, a răspuns toată lumea super mândră de vorbele spuse. Greşit, a spus Bogdan, acel costum trebuie să îl purtaţi zilnic, abia atunci o să fiţi nişte profesionişti adevăraţi. Cred că vorba asta se poate aplica şi aici, abia atunci când haina cea mai bună va fi zi de zi pe noi, abia atunci vom înţelege că suntem ceea ce vrem să fim şi că primim exact ceea ce merităm.

Ce am vrut să spun cu toate astea?; nici eu nu ştiu.

Apel Telefonic

Astăzi a sunat unu' şi a zis: Bună ziua, ce promoţii aveţi?


Avem, cam la ce promoţie vă gândiţi, promoţie cu 3 uşi, 5 uşi...ce portbagaj şi ce consum sa aibă promoţia. Oare la ce se gândesc astfel de oameni, sau la ce nu se gândesc, oare ar trebui sa fiu clar văzator când răspund la un astfel de apel?

Deci pe om nu îl interesa un anume model de maşina, pe om îl interesa ce promoţii avem. Avem o super promoţie la Ford Ka, aaaa nu că e prea mic.

WTF!!!

Chestionar pentru vicecampionul sărbătorit


Aşadar pe scurt, debut 1993 pe Dacia 1410, 1997 campion naţional la echipe cu Dacia Liberta, 2000 şi 2001 campion naţional al grupei N, 2002-2004 vicecampion absolut, 2005 titlul de campion naţional absolut, 2007-2011 vicecampion naţional.


M-am gândit să încropesc un articol despre omul şi pilotul Bogdan Marişca, auzind semnale în sat(zvonistica) că finanţele sunt aşa cum sunt, iar sponsorii se tot învârt in jurul cozii în a-i asigura un an competiţional complet. O să folosesc exact citatele şi nu am să fac o poveste din ele pentru că am avut emoţii cu privire la răspunsuri(mă aşteptam să fie foarte distant, scurt şi la obiect) în ceea ce-l priveşte, el părând "sobrul" echipei.


Bogdan M: Adevărul este că partea cu finantele este una importantă, adică "no money, no rally"...în esenţă partea asta cu alrgatul după sponsori se întâmplă în fiecare an, m-am obişnuit, dar nu pot spune că mă dau în vânt după ea. Am întâlnit tot felul de situaţii şi am acumulat experienţă pentru care am plătit un "preţ" calculat în neuroni morţi ;) . Nici anul de gratie 2012 nu face din păcate sau din fericire excepţie...Din păcate pentru că încă nu avem buget, din fericire pentru că încă avem speranţe.


Rally Cow: Cum se simte Bogdan Marişca la 42 de ani?; care-i sunt realizările, cu ce se poate mândri, care-i sunt aşteptările şi care îi sunt nereuşitele, pentru că deşi nu ne plac, viaţa e presărată şi cu astfel de momente.


Bogdan M: Man la întrebarea asta îţi pot da răspunsuri de acoperi grila Autorally până în 2013 :) , adică am o listă de nereuşite destul de lungă, mult mai lungă decât cea de relizări, dar sunt optimist ;)
Nu am luat startul într-o etapă de mondial sau şi mai rău nu am făcut un sezon sau un program complet in WRC sau IRC, dar cine ştie, poate cândva o să reuşim, iar dacă o putem face înainte de a fi "old timeri", n-ar fi rău ;)) şi lista de nereuşite ar putea continua.
Cred în Dumnezeu!! trebuie să încep cu asta, credinţa a fost până acum ceva vreme la...şi altele, acum lucrurile stau altfel...iar toate celelalte vin de aici! Am doi copii extraordinari!!!, am ieşit campion la general, am o serie de oameni de mare calitate în jurul meu, fac ce-mi place încă ;) , deci prin urmare mă simt bine. Aaaaa si să nu uit, Napoca Rally Academy, e un proiect frumos care cu putin noroc îşi va pune amprenta atât la nivel de societate civilă în România cât şi în motorsportul românesc, să vedem..."


Rally Cow: Este adevarat, nu este adevărat, vrei să vorbim despre asta. Crezi că este important ca lumea în general şi mai ales fanii să ştie ce se întâmplă cu favoritul lor, la urma urmei când spui Bogdan Marişca, nu spui un simplu nume, spui mult mai mult decât atât, exprimi o viaţă dăruită sportului, exprimi o luptă continuă şi un ritm contra cronometru. 
Când ne-am cunoscut la Sibiu, erai atât de concentrat ca într-un soi de transă, mi-am spus atunci: "omul ăsta trăieşte pentru ceea înseamnă cursele, este trup şi suflet activităţii pe care o desfăşoară".


Bogdan M: Aici lucrurile stau cam aşa - fac acest lucru din plăcere, mă străduiesc să-l fac cât de bine pot, acest lucru putându-se vedea pe parcursul fiecărei competiţii la care iau parte...
Am avut ocazia, spectator fiind, să văd în timpul etapelor de WRC atitudinea unor mari piloţi (McRae, Sainz, Makkinen, Loeb) şi am văzut că şi cei care au peste 100 de starturi în mondial se "metamorfozează" pe parcursull raliului. Comparatia dintre noi se opreste aici...


Rally Cow: Cum e maşina, e gata de start?; am înţeles de la Sebi că va fi acelaşi EVO 9, "Braşovul" bate la uşă, care sunt planurile pentru anul 2012...Ce zice
familia ta, cum rezistă acestui stres la care îi supui an de an, pentru că sunt sigur că tensiunea pe care o resimţi tu, o resimt şi ei înzecit.


Bogdan M: Maşina este la vopsit şi în rest să vedem... Văru' Nicu abia aşteaptă să-i dam "startul" dar deocamdată ne uităm cum bate Braşovul la uşă... Încă nu ştiu să-ţi spun mai multe, sper ca în săptămânile viitoare să venim cu noutăţi şi să vă facem cunoscute planurile noastre pentru 2012... În ceea ce priveste familia, mă străduiesc să nu le transmit şi lor trăirile mele şi îmi place să cred că mă susţin în ceea ce fac.


Rally Cow: Despre relaţia cu navigatorul tău nu am de gând să te întreb, pentru că am purtat deunăzi o discuţie telefonică cu el de aproape o oră, sunteţi sarea şi piperul competiţiilor automobilistice de la noi, iar ceea ce se întâmplă la bordul maşinii de concurs este parte din viaţa voastră de 15 ani de zile.
S-au schimbat pe rând maşinile, însă oamenii de la "pupitru" au rămas aceiaşi.
Uff, nu mă pot abţine, cum rezistă o astfel de prietenie???


Bogdan M: Hehe, după 15 ani împreună şi după o grămadă de momente bune sau mai puţin bune petrecute împreună ce aş putea să-ţi mai spun?? De fapt trebuie să-ţi spun că, pe lângă faptul că suntem prieteni, că ne cunoaştem de 27ani!! că este naşul copiilor mei, deci pe lângă toate acestea trebuie să-ţi spun că este un navigator foarte bun şi ceea ce este important e că ne cunoaştem, ne înţelegem şi mă înţelege pe parcursul unui raliu... Ştie la ce să se aştepte de la mine şi ştiu la ce să mă aştept de la el.


Rally Cow: Mulţumim pentru interviul acordat, îţi urăm La mulţi ani, multă baftă şi de ce nu, la sfârşitul anului să ridici cupa deasupra capului...acum fiind rândul meu să folosesc punctele de suspensie ;)


Bogdan M: Îţi mulţumesc pentru urări şi gânduri!  În ceea ce priveşte cupa, stai un pic sa vedem ce si cum.  


Cine a "omorât" navigatorul?

Acolo unde există o echipă, întotdeauna unul se va bucura de aprecierea tuturor şi celălalt va fi uitat sau dat la o parte, deşi munca navigatorului este aproape la fel de importantă ca a pilotului.

Totul a demarat de la începutul anului când au ieşit la iveală tot felul de bazaconii, că ăla va merge cu nu ştiu cine, că un altul şi-a pus pirostriile şi s-a "lgodit" cu altă maşina, obţinând un preţ bunicel pe cealaltă, că ultimul dar nu cel din urmă nu a reuşit să atragă suficienţi sponsori astfel încât să apară la start cu ceilalţi.

Aşa a pornit de altfel şi discuţia cu Sebastian Itu, care alaturi de Bogdan Marişca alcătuiesc cel mai longeviv cuplu al istoriei raliurlor din România. Deşi la drum, handbalistul Sebastian Itu, a plecat cu gândul de a fi pilot, după ce a muncit şi a pregătit un model Dacia pentru Campionatul National de Raliuri, gândurile i s-au spulberat repede acesta afirmând într-un interviu din 2006: "Am debutat ca pilot într-o cursă la Piteşti în 1993, însă mi-am dat seama că în comparaţie cu alţi piloţi deja consacraţi, eram la un nivel nesatisfăcător".

Un an mai târziu la Piatra Neamţ, a devenit copilotul unui alt clujean, Horaţiu Savu şi după alţi 3 ani a venit propunerea neaşteptată de la Bogdan Marişca, cel care iniţial îl refuzase în ideea de a forma un cuplu într-o maşină de concurs. Invitaţia s-a dovedit de bun augur, acest cuplu rezistând condiţiilor de concurs din România de mai bine de 15 ani.

L-am întrebat pe Sebi ce se întâmplă cu ei, dacă e adevărat că este posibil să se producă o ruptură în ceea ce-i priveşte...mi-a răspuns calm şi apăsat: "Văcuţă ;)) suntem o familie, sunt naşul copiilor lui Bogdan, suntem mai mult decât işi închipuie oricine din ţara asta, nu va putea nimeni vreodată să rupă ceea ce am clădit în atâţia ani de muncă".

Când porţi o discuţie cu un om atât de matur, întrebările standard ale unui "interviu" sunt de prisos, totul decurge de la sine, toate răspunsurile vin fără a arunca idei şi concepţii care să fie confirmate sau infirmate. "Ste, am zeci de faze memorabile când totul s-a desfăşurat la limită, când Bogdan a venit din afara ţării, a dormit 2 ore şi s-a urcat în maşina de curse obţinând rezultate". "Am avut momente când înainte de o cursă nu am ştiut dacă luăm sau nu startul, am avut momente când maşina a mers mult inferior aşteptărilor noastre".

Cu toate astea "Deo" aşa cum îi spun prietenii, (nu de la vreun deodorant, ci de la Deo Seb Itu) se declară mulţumit de viaţa lui şi de prietenii pe care îi are, este mulţumit de realizările lui şi nu se dă în lături de la a spera că va veni clipa în care va alerga din nou alături de numele mari ale scenei WRC.

La întrebarea despre cum e Bogdan, răspunsul a fost pe măsura aşteptărilor: vulcanic, pasional, când e vorba de curse intră într-un fel de transă, este omul pe care oricine şi l-ar dori alături în masina de curse, este dedicat 100% şi un profesionist adevărat. Cu toate că nervii îi sunt încordaţi la maxim pentru că nu are controlul maşinii, Sebi se lasă pe mâna lui Bogdan  la fiecare cursă, bazându-se pe îndemânarea şi experienţa acestuia. Nu are rost să vă spun despre palmares şi despre reuşitele echipajului Marişca-Itu pentru că sunt pe "piaţa" curselor de înainte ca mulţi dintre noi să ştim ce înseamnă asta.

Chiar dacă ceea ce am scris eu astăzi aici se postează în 29.02.2012, totul are legătură cu 27.02.2012 ziua de naştere a lui Seb, era perfect să fie născut în data de 29.02, astfel ar fi acumulat un an odată la 4 ani şi toată lumea ar fi fost fericită, mai ales el, pentru că ne omoară cu glumele despre bătrâneţea lui ;)))

La mulţi ani Sebastian Itu!!!


"Săraca" zonă bogată

Ieri am fost la Bucureşti, m-am trezit cu noaptea în cap şi am tăiat-o înspre capitalicioasa ţării. Toate bune şi frumoase, un drum ok, nu foarte aglomerat, plecare la 6.20, sosire la 8.00 la Premium Auto, unde trebuia să mă arunc în aventura "Pipera". Zona rezidenţială de vis a smardoilor din buricul ţării, păi dacă asta înseamnă să o arzi gen şmecher natural, atunci nu mersi, prefer provincia.

64 de minute pe ceas pentru 10 km, "Porşane" peste "Porşane", tot felul de dudui la bordul unor maşini ameţitoare, fiecare îmbrăcată la ultima fiţă, cu unul, doi plozi de mână mergând înspre centrele de formare a viitorilor şmecheri. Mergeam 2 metri, ne opream, de ce?; păi pentru că ditamai S-ul întorcea în mijlocul drumului. Atunci când eşti oricum paralizat în trafic, ce mai contează un meltean care îţi taie faţa şi ţi se bagă în faţă...adică în creierul lui îmbâcsit, seara când îşi parchează drujba pe aleea cartierului rezidenţial unde îşi varsă băşinile, este mega greu să o parcheze cu botul spre ieşire, pentru ca atunci când Dorel îi deschide poarta complexului dimineaţa să nu mai paralizeze întreg traficul cu manevrele lui super potente pe ambele benzi.

Transportul în comun, la ce naiba să mai existe genul ăsta de locomoţie, când oricum nu te poţi baza pe orar, ce m-a dat pe spate a fost faptul că se împacă extraordinar de bine luxul cu mizeria, adică pe lângă cămăşi Armani şi costume de mii de euro, erau şi fraţii de etnie care arătau de parcă i-ar fi prins foamea în deplasare. Vuiau vidanjele pe străzi ca maşinile Smurd, ce-o fi băi nene în jungla asta urbană...am aflat mai pe seară că celebra zonă nu are canalizare ;))))) poftim???, îmi închipuiam doar că se cacă vârtos ăştia, nicidecum că ei de fapt fac la bazin...o Doamne, ce preţ are luxul...

Nelipsite erau sediile de bancă, păi eşti nebun, la ce bani se învârt acolo trebuie să ieşi în papuci şi şlipi dând buzna în bancă pentru a schimba 100 de euro. Trei sferturi din clădiri aveau însemnele firmelor de pază, aici veghează Ciuciu Guard, aici Caprese "sechiuriti", aici Digines...nu ştiu cum, oare ce păzesc ăştia...fosele septice din curţile "inginerilor"? acum se leagă şi însemnele de pe stâlpi cu forăm puţuri ;)))

Oai faină-i Pipera!!!